jump to navigation

Cu tarif! (episodul al II-lea) februarie 15, 2009

Posted by Alex Savitescu in Ţara mea cu ş din ţ.
trackback

Succesul fulminant al primei părţi din acest taxi-Stargate mă face să grăbesc pasul spre episodul al doilea. De dragul varietăţii şi al audienţei care aşteaptă carne, sînge, înjurături şi o ţîră de nervi irosiţi inutil, vreau să vă împărtăşesc astăzi un prim personaj din seria „sînt mîrlan, dar nici nu mă tratez”.

Modelul perfect al comunicării dupe masă

Cetăţean-bundiţă, perfect lucios, un metru cizeşdoi, tuns doi (pe doi, c-are capu în colţuri şi cîte un colţunaş pe-acolo). Cetăţean dotat cu spray puternic de pin supt oglindă, handsfree pă chiept şi care se crede şi jmecher, şi dăştept. L-aţi întîlnit cu siguranţă. Se găseşte atît în varianta beta, cu pulovăr ros de molii (i-am putea zice, suav: taximetristul pulovăros), cît şi în cea Premium, dotat cu costum de chelner cumpărat de pe la „Zara” (alea lucioase, cu striaţii şi gîtlegău mov în dotare). E tipul de „conducător auto” (evit să-i zic şofer sau, doamne!, taximetrist – adică, se-nţelege, şofer profesionist) care mai are ceva de înghiţit (cafea, biscuiţi, snacks-uri, craks-uri, macsuri, tafsuri) fix cînd îi treci pragul. E genul ce uită c-are client în maşină chiar în secunda în care ţi-a dăşchis aparatu de taxat. Care te face să-ţi fi dorit să fii străin în oraşul tău, după ce se-njură cu vreun alt strălucit intelect tip cizmă, posesor de Dacie papuc.

Cu un asemenea specimen, acum vreo doi-trei ani, am avut respectuos următorul schimb de replici – tocmai cînd mă pregăteam să-ncalec scaunul din faţă: â

„Unde vrei să mergi, frate?” (el, prietenos, şmecher şi oleacă autoritar)

„Frate, sîntem veri?” (eu, uşor isteric)

„Ăaaăăa?!” (el, în stare naturală)

„Te întreb, sîntem veri?” (eu, cu sufletul făcut pumn strîns)

„Ăaaăaa? Ce vrei să zici? Scuză-mă, cîţ’ ani ani?” (el, în stare naturală uşor confuză de imbecil pus în corzi)

„29, conteazăăă?” (eu, în maximul meu de personalitate feminină iritată)

tăcere (şi eu, şi el, pînă la capătul cursei).

Tăcere… tăcerea este, pentru mine, client vechi al acestui mijloc de automoţie (că locomoţie nu pot să-i zic), un minim criteriu că, vorba defunctului chimist Cristofor Simionescu, „de undeva i se întîmplă ceva la cap peştelui”.

Vom urma

Comentarii»

1. Anca B. - februarie 15, 2009

Macar dupa aia a tacut. 🙂

2. Alex Savitescu - februarie 15, 2009

Oh, yeah! 🙂

3. gabi andronache - februarie 15, 2009

foarte misto!:))
m-a relaxat.
o altoire ratată între arborele cotit şi arborele genealogic:)

4. Alex Savitescu - februarie 15, 2009

@gabi: Nu puteam sintetiza mai bine! :)) 10x!

5. Ghicitoare 2 « Manelist - februarie 15, 2009

[…]  Cu tarif! (episodul al II-lea) Succesul fulminant al primei părţi din acest taxi-Stargate mă face să grăbesc pasul spre episodul al doilea. De […] […]

6. Sim Filip - februarie 15, 2009

„taximetrist pulovaros” :)) ii stiu si mi se pare ca „pulovaros” spune totul. ei n-ar mai trebui sa spuna nimic, dar multi o fac. si vorbesc prea mult, chiar de-i ignori vizibil.

7. Alex Savitescu - februarie 16, 2009

@Simona: Pai ei nu se prind ca tu îi ignori. Sînt unii din cauza cărora mi-aş dori să avem taxi-uri ca în America. Alea din filme, cu gratii între client şi şofer… 😀

8. teo - februarie 17, 2009

Frate, nu sîntem veri, da’ nu pot să evit adresarea asta. Deci frate, eu cred că matale ai vreun complex, poate freudian, poate savitescian, faţă de taximetrişti. Ai o „simpatie” faţă de domniile lor de parcă te-ar fi sechestrat unul în copilărie şi te-ar fi plimbat, fără voia ta, pînă-n Podu Iloaiei şi înapoi. Ce te-ai face fără ei, ia zi!? Eu numai cînd iau în calcul o asemenea variantă sînt aproape de apoplexie. Păi, îţi dai seama? Ar trebui să escaladez zilnic Vîrful Copou (aprox. 80 m altitudine), deci ar trebui să-mi cumpăr echipamente pentru căţărat. Plus că, Doamne fereşte!, aş pierde din greutate, deci adio siluetă graţioasă din jurul sutei de kilograme. Nu, ar fi cumplit, nici nu mă pot gîndi! Aşa că, din toţi rărunchii mei, strig: trăiască taximetriştii!

9. Alex Savitescu - februarie 17, 2009

Frate, nu sîntem veri, deci nu pot să eviti nici eu răspunsul.:D Deci, frate, nu am prea multe complexe/complexuri: singurele pe care le am sînt burta crescută nesimţit de mult şi complexul comercial numit „mall” (unde văd, cînd ajung prin zonă, mii de alte complexe, creponate şi pe tocuri). Deşi îmi place Jodie Foster la nebunie, nu îmi plac taximetriştii ăia de care zici dumitale mai sus, cu sechestre la creieri.
Drept urmare, complexul meu există, recunosc: că o fi savitescian sau teodorovician n-am idee, cert e că şi pe mine mă ia ameţeala cînd văd himalaia aia de Copou. Copoul ăla pe care îl urc cîteodată în pas săltăreţ, pentru c-al meu creier meu crede, tîmpul, că am tot 85 de kile şi comandă de-a-mpixulea picioarelor.
Dragul meu Teo, numai cine nu a atins suta de kile nu ştie ce înseamnă să simţi, cînd alergi, cum îţi mai creşte o splină sub coaste! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: