alex savitescu

Abonatul din adolescenţă nu se mai află în raza de acoperire. Vă rugăm, ascultaţi!

Alex Savitescu — Fri, 26 Jun 2009 20:59:05 +0000

Banda adezivă de 2 centimetri. I-am luat-o lui taică-miu, care avea chestii mai importante de făcut cu ea. De exemplu, să lipească două fire prin care trecea curentul electric. Mie îmi trecea prin vene curentul alternativ. Alternativ la depeşari şi repări.

Pălăria neagră, cu boruri îndoite ştrengar pe laturi. I-am luat-o cu împrumut unui prieten de la cinci, cu doi ani mai mare decît mine. El avea un caştan rusesc, roşu, eu, unul negru, chinezesc. Ne-am înţeles, chiar şi aşa. O pălărie poate uni două casetofoane mai mult decît o fac astăzi două uinampuri.

Ciorapii albi. Îi aveam oricum. Îi aveau toţi pe atunci, făceau parte din bunul cultural universal, alături de şireturile colorat-fosforescente şi de bascheţii sintetici, ce se rupeau cît ai zice „Allah!”

Papucii negri, genul biscuite. Cu toc mic, alungiţi spre vîrf, simpli, fără buruieni ce să le-atîrne pe la margini.

Pantalonii tăiaţi cu foarfecele. Tăiaţi într-atît încît să se vadă şi papucul subţire, şi ciorapul alb. Cam de la şapte centimetri de sol se producea povestea.

Cămaşa şi maieul alb. Cureaua şi cu puşca lată! Caşto, frate! Cămaşa se purta întotdeauna descheiată. Putea să n-aibă nici nasturi, să fie străvezie, din material ordinar. Dar era vital să ai, pe braţul drept, o banderolă neagră.

Şuviţa. E-sen-ţi-a-lă! În vremurile în care nu se inventase meseria de hair-stilist, o doamnă de la o frizerie din Iaşi devenise şuviţ-stilist. Luaţi-mă pierdut pe la margini, vă rog, da lăsaţi-mi o şuviţă, doamnă, mulţumesc!

Banii de urat. 2800 de lei. Aproape un salariu (aveam rude generoase şi vecini mişto, de aia!). Banii de urat, pe care i-am dat la magazinul Electrecord de pe „Ştefan”, pe un disc de vinil original al lui Michael Jackson.

Mi-am aruncat legitimaţia de membru în fan-club, atunci cînd m-a lovit rockul. Măcar ăsta nu m-a părăsit astăzi.

Ringier Production – colectia de vara 2009

Alex Savitescu — Sat, 06 Jun 2009 16:15:38 +0000

Un bun prieten şi coleg, Alex. Condurache, e autorul succesului de masă numit Budăi Beer. Şi, ca orice om care-şi ia meseria în serios, domnia sa a produs recent 18 filme de scurt-metraj, împreună cu studenţii Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Iaşi. Da, cam cît face Consiliul Naţional al Cinematografiei în doi ani.

În speranţa unui “good entertainment”, vă propun cîteva linkuri. Accesaţi, accesaţi, accesaţi (şi daţi mai departe!):

CUM SE DESPART FEMEILE

DOMESTIC VIOLENCE

DRACULA versus CRIZA FINANCIARA

DUMITRU

EMO CHRISTMAS

JURNALUL UNEI PALARII

LIFTOFILII

LIGHT

RAZBOIUL, UN JOC AL RABDARII

TOTUL INTRE NOI S‐A TERMINAT

1 + 1 = 1

Limba noastră-i o corvoadă, în engleză scufundată

Alex Savitescu — Sat, 23 May 2009 12:17:48 +0000

Raţele se trag din camioane. Domnul Ion Iliescu transmitea acest mesaj important pentru ţară, într-o engleză perfectă, la începutul anilor ’90. „The ducks come from the trucks” voia să-nsemne, în logica de Dîmboviţa, „dacii sînt urmaşii tracilor”. Ca strănepoţi ai lui Decebal, mulţi dintre liderii politici au dovedit cu vîrf şi îndesat că urmaşii dacilor vorbesc precum camionagiii. Călcîndu-i pe urme lui Ion Iliescu, ei au reuşit să dea cu bocancii în gura gramaticii, în cea a semanticii şi, nu de puţine ori, în cea a logicii. Ultimul tărîm e rezervat, de obicei, unor rafinaţi: rafinaţi în comparaţie cu neanderthalienii vorbitului şi scrisului. Iar stăpînirea primelor două se învaţă greu. Dezvoltarea competenţelor lingvistice e un drum de durată, parcurs în anii de şcoală, în lecturile făcute de fiecare individ.

Continuarea, în numărul 229 al “Suplimentului de cultură”.

Oraşul lu’ Nichiduţă

Alex Savitescu — Thu, 21 May 2009 11:38:20 +0000

Aflu şi mă minunez că la mine în cartier se va construi o fîntînă arteziană cu jocuri de lumini. Lîngă dînsa va sta, cică, o statuie a lui Alexandru cel Bun (fără jocuri de lumini, că nu erau pe vremea sa). Toată distracţia ne va costa pe noi, ieşenii, vreun milion de lei noi.

Dacă tot e criză, stau şi mă întreb: n-ar fi fost mai bine ca-n Piaţa Voievozilor să se construiască o cişmea cu leduri de brichete, iar în loc de robinet să-l avem pe Alexandru cel Bun, mic copil?

Dubito, ergo search. Search, ergo parfum est.

Alex Savitescu — Sun, 17 May 2009 19:47:53 +0000

“O căutare pe Google omoară un pui de focă”. Titlul nu este al unei piese de teatru semnate de Matei Vişniec. Nu e nici finalul unui scheci semnat de „divertişi”. E adevărul crud al imbecilităţii mintale în care a intrat o parte a omenirii, în ultima perioadă.

Continuarea, în numărul 228 al “Suplimentului de cultură”.

Octavian. Tudor Octavian

Alex Savitescu — Sun, 17 May 2009 19:39:43 +0000

Primii bani adevarati i-ati cistigat dupa Revolutie?

Nu. Ce intelegi prin bani adevarati? Dolari?

Vă recomand să “răsfoiţi” un personaj care a înţeles că “a te vinde” are şi un înţeles pozitiv. Tudor Octavian, între o lansare de carte şi o saramură de crap, în numărul 228 al “Suplimentului de cultură”.

Manslaughter!

Alex Savitescu — Wed, 13 May 2009 18:50:24 +0000

Profesorii învaţă şi de la studenţi. Cît timp mi-a fost student, mister Giurgia, actualmente mare om de radio în devenire, şi-a asasinat lista de Messenger cu anunţuri ale evenimentelor, anunţuri care începeau obligatoriu cu tradiţionalul “Măceeeel!” Drept urmare, pentru că profesorii învaţă de la studenţi, mă supun sfios: Măceeeel! Mîine începe Seminarul de Jurnalism de la Iaşi!

Tabletă pentru Ţara-lui-Cuţu-Cuţi

Alex Savitescu — Sat, 09 May 2009 05:22:11 +0000

O spune cu gura lui: cînd era de-o şchioapă, obişnuia să vîneze porumbei sălbatici. Îi lua în cătare, le făcea felul şi îi pregătea pentru masa de prînz. Pe cît de mult a reuşit probabil să scandalizeze asociaţiile de protecţie a animalelor, pe atît de mult i-a folosit experienţa în armată; nu pentru că Armata avea o Unitate Militară de Prindere a Porumbeilor, care tocmai căuta forţe de elită, ci pentru că, probabil, şi-a impresionat colegii de unitate cu povestea asta. Nici nu era foarte greu să îi dea gata: un britanic în armata indiană era oricum, acum 20 de ani, o apariţie suficient de atrăgătoare pentru camarazii săi.

Cafeaua tîmpeşte

Alex Savitescu — Thu, 30 Apr 2009 03:01:49 +0000

Moş Crăciun există! Există pentru că şi renii lui există! Iar dacă renii lui există, coafura rezistă!

Un ren beat rangă s-a strecurat, într-una din nopţile trecute, prin căminul “Gaudeamus” din Copou. Fiindu-i foame, a căutat un sandwich pe la piţi-le din cămin. Cum la ora aia nu i-a răspuns nimeni (piţi-le fiind la disco, fată, ăh!), s-a enervat foarte tare.

Atît de tare, încît i-a venit să fumeze. Renul fumător şi-a aprins ţigara şi a rîvnit la o cafea. Da’ de unde cafea noaptea tîrziu? Şi, mai ales, cine naiba să-i dea cafea unui ren? Renul, băiat descurcăreţ din Laponia, a găsit un dozator de cafea. Norocul lui a fost că ştia să citească. Nu terminase facultatea, dar se antrenase peste umărul lui Moş Crăciun, care citea zilnic scrisori de la copchii. Şi-aşa-nvăţase alfabetul.

Nervos fiind de la foame şi cu ţîgarea între buze, a căutat înfrigurat butonul pentru “espresso boabe”. Cu ţîgarea aia între buze, renului i s-a părut, la un moment dat, că-l aude pe Miluţă Gheorghiu în “Chiriţa”: Toaatăăă lumeaaa aaaaazi fumeaaaaazăăăă… Şi-a scuturat coarnele ca s-alunge melodia, a băgat bancnota în aparat, a apăsat c-o coarnă-n butonul “espresso boabe”, cafeaua a susurat în pahar, renul şi-a-nghiţit cafeaua ca un tirist nedormit de 48 de ore şi a şters-o repede pe geam.

În urma lui, dezastru: cu o altă coarnă agăţase accidental, în zbor, ca un tirist nedormit de 48 de ore cu luneta pe trecerea de pietoni, limba română. Şi i-a produs o plagă deschisă între literele e şi ţ . Prognosticul este rezervat, dată fiind vîrsta înaintată a pacientului.

A înviat! Cine, ce, cînd, unde, cum şi, mai ales, de ce

Alex Savitescu — Sun, 26 Apr 2009 09:08:22 +0000

În Suplimentul de cultură:

„Am simţit o mare alinare a suferinţei cînd presa mi-a luat apărarea”. Vorbele lui Gigi Becali au brăzdat aerul ca un cuţit în ţeasta mielului sacrificat de Paşte. Declaraţia de dragoste s-a produs chiar în Vinerea Mare şi a consfinţit mezalianţa dintre mass-media electronice şi duhovnicul din Pipera.
Pactul făcut de televiziuni cu acesta nu s-a săvîrşit în cele trei săptămîni de surghiun ale lui Becali în arest. Dragostea nebună dintre patronul Stelei şi emiţătorii în culori are măcar şase ani în spate. Şi, după cum decurg lucrurile, sînt toate şansele să sărbătorim măcar o nuntă de argint.
Relaţia dintre televiziuni şi Marele Justiţiar seamănă cu aceea dintre o fătuşcă uşor impresionabilă şi bărbatu-su, care o mai cafteşte din cînd în cînd doar aşa, să nu uite nevasta cine-i şefu-n casă. De-a lungul timpului, soţul a agresat-o verbal şi fizic dar, drăcia drăciilor, pe cît de tare şi-o lua, parcă şi mai mult îl iubea.